Sunetul oribil pe care-l face soneria aia idioata ma zgarie pe timpane. Este frate-meu. El intodeauna “isi uita” cheile “acasa” cand defapt nu si le ia intentionat si apartamentul acela mizerabil nu se poate numi sub nici o forma “casa”.Mama ii deschise, ca de obicei, cu zambetul pe buze. Nu pot sa sufar cum il imbratiseaza ca si cum ar fi cel mai cuminte baiat de pe planeta, iar eu cel “in plus”.
-Si…ce mai fai faiele? Ma intreba Mike cu gura plina.
-Intai mesteca si inghite ca sa te pot intelege. I-am spus eu cat de politicos am putut.
Mike inghiti si spuse:
-Am spus: “ce mai faci fraiere?”.
-In primul rand nu sunt fraier ci tu esti si in al doilea fac ce fac de obicei: te evit pe cat de mult posibil, iar faptul ca sunt aici este de dragul mamei.
-Nu ma face fraier! Ai inteles? Tuna Mike.
-Daca vrei sa nu te fac fraier nu incepe. Poti fi macar un pic civilizat? Am intrebat eu nervos.
-Nu eu incep ci tu. Spuse Mike in momentul in care intra mama in bucatarie.
-Iar va certati? Intreba mama exasperata.
-Daca ma face fraier eu ce vrei sa fac? Sa nu fac nimic? Spuse Mike incercand sa fie el cel cuminte.
-De ce tot agheti in fratele tau? Ma intreba mama.
-Defapt, mama, el a inceput.
-Asta spui de fiecare data.
-Deoarece asa este. Am spus eu inervandu-ma treptat. Intotdeauna el incepe si eu pic de vina. Inca de cand eram in clasele primare.
-Vechea poveste. Nu incepe, te rog. Ma ruga mama.
-Nu incep fiindca am sa plec. Am spus luandu-mi haina si iesind furtunos din casa.
Nu m-am uitat inapoi ci doar am trantit usa si am coborat cu liftul pentru a putea evada (din nou) din acea casa in care eu sunt personajul negativ, iar Mike este cel pozitiv chiar daca este invers, defapt.
Chiar cand vroiam sa ies din lift am observat familia de alaturi, dar mai era cineva cu ei. O fata mai scunda ca si Nelly si mai draguta. Am trecut pe langa ei fara sa salut. Nu ca as fi in relatii perfecte cu ei mai ales dupa ce i-am lovit pretiosul Porche a lui Nelly si a trebuit sa platesc daune plus sa mai suport ura ei dublata.
M-am dus pe jos pana in Central Park si m-am asezat in foisorul din mijlocul ei, chiar langa lac. M-am asezat pe bancuta din interior punandu-mi coatele pe masa si formand numarul lui Josh.
Raspunse imediat dupa primul apel:
-Da! Raspunse el voios. Intotdeauna este voios. Nu-l inteleg.
-Ce faci?
-Sunt acasa. De ce? intreba de parca n-ar sti ca urmeaza sa-l chem unde sunt eu.
-Vino la foisorul din parc.
-Ce ai mai patit de data asta? Intreba exasperat.
-M-am certat din nou cu Mike.
-Din nou? Intreba plictisit.
-Da.
-Bine. Vin. Mai ales ca am niste noutati super despre o noua eleva din liceu.
-Sa vi repede. Am spus si am inchis.
Josh ajunse dupa 15 minute in care eu ma chinuisem sa ma tin treaz. N-am mai dormit calumea de peste 3 zile din cauza cosmarurilor acelea stupide.
-Buna! Ma saluta el in timp ce se aseza de cealalta parte a mesei.
-Salut! Am salutat eu morocanos ca intotdeauna.
Josh ma cunoaste asa bine incat stie cand sa schimbe subiectul sau sa se opreasca din vorbit doar dupa expresia fetei mele, iar expresia fetei mele arata necesitatea schimbarii imediate a subiectului.
-Ce-I cu noua eleva din liceu? L-am intrebat curios pe Josh.
-Sora vitrega a lui Nelly va fi intr-o clasa cu noi.
-De unde sti toate astea? L-am intrebat suspicios.
-De pe hi5-ul ei si de la statusul de pe messenger.
-Am uitat ca tu pici sub masa numai cand iti amintesti de ea de amorezat ce esti.
-Am si eu visele mele.
-Care, foarte putin probabil, ca vor deveni realitate. Am spus eu ironic stiind ca il deranjeaza. El facu o mutra de suparat, dar stiam ca o face doar de forma.
-Apropo de fata asta. Am spus eu dintr-o data. Cand am iesit mai inainte din lift, Nelly era cu o fata si era superentuziasmata. Se vedea pe fata ei. Insa n-am stat sa intreb.
-De parca ai intreba. Spuse Josh dandu-si ochii peste cap.
-Mda.
-Abia astept s-o cunosc. Spuse Josh visand departe.
-Mie mi-e indiferent. O sa ajunga si ea sa ma evite exact cum fac toti ceilalti.
-Nu fi asa sigur. Spuse Josh incercand sa ma faca sa ma simt mai bine.-Vezi sa nu. Am spus in timp ce-mi puneam capul obosit pe masa.
-De cand nu ai dormit, frate? Ma intreba Josh ingrijorat.
-De mai bine de 3 zile si nu-mi mai spune “frate”.
-Bine, bine. Da’ artagos mai esti.
-Cand nu sunt? Am intrebat eu ironic.
Imi placea sa-l am pe Josh prin preajma pentru ca imi tine de urat mai ales de cand mama si tata au murit, iar Joe si Hayley m-au adoptat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu