Jordin povesteste:
Coboram pe scarile rulante atunci cand l-am observat. Tatal meu biologic statea pe margine langa banda rulanta care distribuia bagaje impreuna cu sotia lui, mama mea vitrega, si cu sora mea vitrega.Imediat ce am ajuns langa ei tata ma lua in brate si imi sopti:
-Si eu tata, si eu. I-am raspuns eu.
Taylor, sotia lui tata, ma lua si ea in brate spunand:
-O sa te distrezi impreuna cu Nelly.
Nelly este fiica vitrega a lui tata deoarece atunci cand tata s-a recasatorit cu Taylor, ea o avea deja pe Nelly. Am mai vazut-o de multe ori cand veneam la tata in vacanta de vara o luna.
-Ma bucur mult sa te vad, Nelly. Am spus in timp ce o luam in brate.
-Si eu. Spuse ea cu vocea aceea pitigaiata, dar dulce pentru care mereu am invidiat-o.
-Areti foarte obosita. Imi spuse Taylor in timp ce-mi recuperam bagajele de pe banda.
-Cred si eu. N-am mai dormit de 3 zile. Am spus eu apoi am oftat indelung incercand sa-mi reprim lacrimile.
-Nu vom vorbi despre asta daca nu vrei. Spuse tata linistitor.
-Multumesc! Am raspuns recunoscatoare.
-Hai sa mergem. Spuse Taylor.
-Vei sta cu mine intr-o camera. Dar daca vrei, eu pot sa ma mut in sufragerie. Spuse Nelly entuziasmata.
-Nu fi prostuta. Nu te las sub nici o forma sa te muti in sufragerie. Ma voi simti foarte bine cu tine. Am raspuns eu zambind.
Ei stateau intr-un apartament mare din centrul orasului. Era foarte cochet datorita lui Taylor care se pricepe de minune la decoratiuni interioare. Mi-a placut din totdeauna acel apartament si ma simteam ca acasa in el.
In timp ce noi intram in lift, iesi val-vartej un baiat cu o fata trista si obosita, asemanatoare cu a mea.
-Cine era? Am intrebat-o pe Nelly.
-Jason. Baiatul de vizavi. Raspunse ea dandu-si ochii peste cap.
-Am inteles. Am spus eu fara sa mai cer detalii.
Camera lui Nelly era foarte spatioasa, mobilata simplu, dar practic. Peretii erau vopsiti intr-un alb-crem si am observat de cum am intrat ca in loc de patul simplu pe care-l avea acum era un set de paturi supraetajate.
-Eu ador paturile supraetajate. Tu? Intreba Nelly.
-Si eu, dar doar daca dorm jos.
-Speram ca vei spune asta. Uite, spuse ea aratand un sifonier si o comoda din lemn lacuit, aici poti sa-ti pui hainele.
-Multumesc!
Ne-am apucat de despachetat, cu Nelly ajutandu-ma si care facea mai toata treaba, am intrebat de familia de vizavi.
-Ce-a fost cu faza “datu-l ochilor peste cap” in lift? Am intrebat curioasa.
-Ah, te referi la familia de vizavi? Intreba ea suspicioasa.
- Da.
-Pai, vizavi sta pediatrul Joe care este insurat cu blonda Hayley si ii au pe: Mike, fiul cel mare si Jason, fiul cel mic. Cam asta este tot.
-Ok. Am spus eu confuza.
-Nu prea imi place de ei mai ales ca exista blonda aia slaba si, cica naturala suta la suta. Este imposibil sa fi perfect asa cum este ea. Si sa nu uitam de doctor. De ce sa ajute un spital pentru copii handicapati cand el are 2 doctorate si nu mai stiu cate diplome? Si despre Mike am atatea sa-ti spun: Sta singur intr-un apartament imens si vine din cand in cand aici, dar si cand vina se cearta la cutite cu Jason, iar Jason are reputatia aia de “bad boy irezistibil, dar inaccesibil”. Continua Nelly fara sa se opreasca nici macar pentru o gura de aer. Am crezut ca o sa lesine.
-Interesant. Si Jason cati ani are? Am intrebat eu si mai curioasa.
-17 si mai este si in aceeasi clasa cu mine, acum si cu tine. Mie, sincer, nu-mi place de el, dar pe Josh, prietenul lui cel mai bun, il ador de cand eram in primul an.
-Inteleg. Am spus eu cu un zambet la coltul gurii.
-Este gata cina! Striga Taylor din bucatarie.
-Venim imediat! Striga Nelly. Va fi super sa te am aici. Spuse catre mine apoi ma lua de mana si ma trase dupa ea in sufragerie unde ne asteptau tata si Taylor la masa.
-Miroase delicios! Am spus eu in timp ce ma asezam la masa in fata lui Nelly.
-Multumesc! Spuse Taylor multumita de remarca mea. Banuiesc ca nu prea ii spune multa lume cat de bine gateste.
Intradevar cina a fost megadelicioasa, iar acest lucru mi-a amintit de mama. Felul cum gatea ea ma lua intotdeauna prin surprindere, iar toti oamenii, din restaurantul unde lucra, care-I gustau mancarurile erau foarte multumiti si veneau a doua oara de fiecare data. Ea m-a invatat sa gatesc chiar daca la inceput eram o impiedicata, a avut rabdare cu mine pana ce am devenit chiar buna. Mi-e asa dor de ea! Nu vreau sa plang, dar lacrimile mi-au inundat deja fata. Nimic n-o mai aduce inapoi. Dar ma bucur ca sunt aici, cu tata si familia lui. Sper sa ma fac placuta si la liceu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu